Outdoor înseamnă relaxare - Mese MURA - mese cu foc

posted iun 20 2017

Ritmul alert al societății în care trăim ne ține ocupați până seara târziu. Serviciu, cumpărături, copii duși și aduși de la meditații, sport și afterschool. Puțin și tot mai puțin timp pentru… relaxare.

Te-ai gândit însă că la doar câțiva metri de tine, îți poți construi propriul colț de rai? Un loc în care să te refugiezi până și pentru doar câteva clipe, un colț în care atmosfera romantică ar putea fi creată cât ai clipi din ochi? Ai nevoie doar de o canapea comodă și o masă cu foc. Privitul flăcărilor îți poate goli mintea de griji și te poate deconecta de la toată agitația de peste zi. Nu e nevoie să te chinui nici cu tăiatul lemnelor, nici cu aprinsul focului. Un simplu robinet creează instant atmosfera de poveste.

În serile târzii și răcoroase, flăcările mesei nu doar îți vor delecta privirea, ci îți vor oferi și căldura lor. Vor aduce cu ele strălucire și te vor îmbia la povești nesfârșite cu familia sau prietenii.

Prin urmare, dăm oare suficientă atenție spațiilor outdoor din jurul casei noastre? În comparație cu beneficiile pe care le putem avea, le oferim grădinilor și teraselor noastre importanța care li se cuvine? Cât investim în ele pentru a ne face viața mai frumoasă? Să nu ne rezumăm pentru a ne încărca bateriile la doar 1-2 concedii pe an. Să avem în fiecare zi momentele noastre de relaxare ACASĂ.

 

MURA